Atelier de exprimare a emoțiilor prin pictură pentru copii

„Arta are rolul de a educa și ajuta copiii să devină ei înșiși în loc să fie ca ceilalți” – Sydney Gurewitz Clemens

Pentru copii identificarea și exprimarea emoțiilor este mai dificilă decât pentru noi, adulții. Ei nu au încă deprinderea necesară de a-și verbaliza emoțiilor. Se manifestă adesea prin crize de furie și plâns când sunt copleșiți, iar noi adulții și părinții ne simțim câteodată neputincioși în a-i înțelege. Uneori le spunem că acestea vor trece și că vor fi bine, alteori le ordonăm să se oprească din plâns sau să termine cu „crizele”. Din păcate, adevărata lor durere rămâne în interior, fără o cale sănătoasă de a ieși la suprafață și a fi exprimată. În timp, asta duce la probleme de comportament agresiv, izolare, teama de a nu fi înțeleși și chiar la depresie.

La Atelier 7 Culori îți propunem o serie de ateliere unice, prin care micuții să învețe cu ajutorul picturii libere cum să-și identifice și apoi să-și exprime emoțiile. Prin faptul că vor învăța cum să dea forme și culori lucrurile pe care le simt și gândesc îi va ajuta să se cunoască mai bine și să-și dezvolte inteligența emoțională, să se elibereze de frustrările și fricile care îi împiedică să comunice și să învețe.

În cadrul atelierului vor beneficia de un spațiu în care să-și exprime în siguranță emoțiile și vor fi încurajați să aibă încredere în propriile forțe și să comunice între ei și cu adulții. În plus le va fi celebrată unicitatea și vor fi îndrumați să se exprime în modul lor autentic, fără a mai cădea în plasa invidiilor și comparațiilor care îi împiedică să se vadă și aprecieze așa cum sunt ei, nu așa cum este colegul/a sau după un model ideal care nu li se potrivește.

Pentru participare nu sunt necesare cunoștințe de pictură, iar materialele sunt asigurate în cadrul atelierului, aceștia având posibilitatea de a lua cu ei acasă lucrările pictate. Recomandăm părinților să le laude copiilor picturilor și să le permită să discute deschis despre emoțiile transmise în tabloul pictat de către ei.

Atelierele se vor desfășura o dată pe săptămână, marti, orele 17:00-18:30, începând cu data de 24 septembrie la Atelier 7 Culori, Str. Vatra Luminoasă nr. 38-52, București.

Numărul maxim de participanți este de 6 copii. Categoria de vârstă pentru acest atelier este 6-11 ani.

Prețul unei ședințe este de 130 ron, dar există și posibilitatea achiziționării unui abonament de 4 ședințe, în valoare de 400 ron, caz în care beneficiați practic de o ședință gratuită.

Înscrieri la: e-mail: curcubeu7@gmail.com
Telefon/WhatsApp: 0733 148 567

Atelierul va fi facilitat de către Irina Gache, artist vizual și trainer de exprimare prin creativitate, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Cel mai recent proiect al său a fost coordonarea unei grupe de copii și adolescenți din Mărășești pe care i-a învățat cum să își exprime emoțiile prin fotografii, expuse ulterior într-o expoziție de grup în cadrul Liceului Tehnologic Eremia Grigorescu. Poți citi mai multe despre acest proiect al său aici.

Published by Elle

artist gone rogue

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: